12 martie 2019

Săptămâna 1 de sarcină

Sunteţi la un nou început de cale fericit – în prima săptămâni de sarcină! În cele mai multe cazuri sarcina începe cu prima zi a ultimului ciclu menstrual, şi desigur fertilizarea reală încă nu a avut loc. Aceasta pentru că ovulaţia şi concepţia sunt foarte greu de identificat. 
Dar primele simptome ale sarcinii și semnele fizice ale ciclului menstrual sunt mai uşor de identificat.

După termenul medical sarcina se începe din prima zi a ciclului menstrual. Se mai spune că primele două săptămâni nu sunteţi cu adevărat însărcinată, din cauză că data naşterii se calculează în dependenţă de prima zi a ciclului menstrual.

Pentru prima săptămână de sarcină se începe faza foliculară, oul va fi pregătit să se întâlnească cu spermatozoizii, odată ce a avut loc ovul este fecundat de spermatozoidul învingător.

Acesta se transformă dintr-o singură celulă şi se împarte în două celule identice.
Aceştia sunt numiţi blastocele, iar apoi vor continuă să se împartă, şi încep a parcurge o distanţă dintre trompa uterină şi uter.

Pentru a se fixa în mucoasa uterină şi se stabileşte de acum în colo să găzduiască timp de 9 luni. La sfârşitul primei săptămâni de sarcină, embrionul este minuscul şi doar măsoară aproximativ 0,1 mm.

La o săptămână de sarcină este încă o etapă timpurie ca să aveţi anumite simptome clar distinctive. Puteţi avea doar ca sânii să pară mai sensibili ca de obicei, dar nimic foarte evident. Ideal ar fi ca în această săptămână să fi făcut deja un set de analize generale, pentru a exclude anumite probleme în dezvoltarea bebeluşului.

Este foarte benefic să aveţi o nutriţie echilibrată. În alimentația în timpul sarcinii să fie inclusă cu alimente bogate în fier pentru starea hormonală adecvată.
Renunţaţi la alcoolul în timpul sarcinii și fumatul în timpul sarcinii şi la anumite substanţe aditive, care ar pune în pericol şi agrava viitoarea dezvoltare fizice şi mintale a copilului dumneavoastră.

De asemenea începeţi şi un complex de vitamine prenatale, faceţi sport, ieşiţi cât mai des la plimbări la aer curat, citiţi cărţi, gândiţi pozitiv.

Consumul maxim de fructe, legume, proteine şi alte microelemente utile vă va afecta pozitiv în tot parcursul sarcinii. Prima săptămână de sarcină este cea mai importantă, în ea se creează temelia viitorului copilaş, luați acid folic și vitamine prenatale.

Sursa foto: momjunction.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu